miercuri, 21 noiembrie 2007

?


Pe 2 aprilie 2007, în apropierea localităţii Wadowice (Polonia) , loc natal al Papei ( Karol Wojtyla) a avut loc o ceremonie în onoarea acestuia.
Mai multe persoane s-au reunit pentru a se ruga în jurul unui foc.
Şi iată minunea: flăcările au luat forma fizionomiei lui Ioan Paul. Şi exact la ora 21.37, ora decesului acestuia.
Vaticanul a confirmat ştirea prin Vatican News Service.
Acu să spun drept, mie mi se pare că flăcările au dat viaţă de fapt unui jăratec numai bun de perpelit nişte mititei.
Dar fiecare cu imaginaţia sa.
(aici alte foto şi detalii )

sâmbătă, 17 noiembrie 2007

de ...

Creativitatea celor care gândesc spoturile publicitare nu are limite.
Încercaţi (dacă sunteţi de gen masculin ) să vă imaginaţi în pielea protagonistului din următoarea reclamă la .

Pornopolitica

În emisiunea de analiză socio-politică Tetris difuzată de La7, post italian de televiziune, a fost invitată ca să-şi dea cu părerea despre poporul român specialista .
Eva Henger nu este nici pe departe doctor docent în ştiinţe sociale ci .
Şi ceea ce este şi mai elocvent, de origine maghiară.
"Lucrările de diplomă" ale specialistei demonstrează chiar din titlu cât de calificată şi autorizată este unguroaica să judece un :
"Eva pentru toţi", "Capricii anale", "Eva mai mult ca oricând", "În sfărşit pornostar"
"În pat cu Eva, începători în acţiune" ,"Supersandwitch" , " Şi acum, sex " , "Toţi la atac ", "Eva cea vicioasă " .
Iată aici o înregistrare găsită pe YouTube ( Atenţie : chiar dacă nu conţine scene ,acest video demonstrează cât de vulgare şi lipsite de morală sunt unele persoane din lumea spectacolului ).
Într-o italiană stricată, învăţată în studiourile porno, între un oral şi un anal , Eva spune următoarele, referitor la România:
-Nu a fost înfruntată adevărata problemă şi anume că au fost lăsate să intre în UE ţări care nu erau pregătite să intre, pentru că nu sunt din punct de vedere social, pe acelaşi nivel cu Europa, cum ar fi România.
Eu cunosc mulţi români care sunt persoane de treabă, am chiar şi o prietenă care are o fiică de 14 ani. Când a venit în Italia, fata avea doar 2 clase, Dar asta nu pentru că era o capră ci pentru că în , pentru a merge la şcoală, trebuia să facă o oră pe jos. Şi dacă trecea un autobuz, mergea la şcoală, dacă nu, nu !
Atunci să ne imaginăm, când se săvărşeşte o crimă, cum intervine poliţia acolo.
Persoanele care trăiesc acolo (în România..nota tr.) trăiesc într-un mod necivilizat, nu cum se trăieşte în Italia.
Îmi pare rău, mă vor numi rasistă, dar ăsta este punctul meu de vedere, şi apoi, nu sunt rasistă în mod categoric !
-----Intervenţie moderator: Dar nu toţi românii...
-Eva Henger întrerupând moderatorul emisiunii : Este nevoie de o anumită educaţie pentru a trăi printre alţii care au anumite reguli şi a respecta aceste reguli. Aşa cum le respect eu şi aşa cum le respectăm toţi. Nu se poate lăsa ca să intre în UE ţări care nu sunt...
-----Intervenţie moderator: În există imigraţie română ?
- Eva Henger: După trei zile sunt fugăriţi înapoi. Este practic foarte greu să obţină în Ungaria permis de şedere.
-----Moderator: Deci ungurii sunt mai severi decât Storace ( jurnalist şi politic de dreapta italian ..nota tr. )
- Eva Henger (cu zâmbet idiot de satisfacţie..nota tr. )
Da, ungurii sunt foarte, foarte, foarte naţionalişti !
................................................................................
Acu,ştiu şi eu că ungurii sunt foarte naţionalişti şi nu prea le cade bine că România a intrat în UE şi mai ştiu şi că "Scopul scuză mijloacele" dar să trimiţi toate otrepele, prostituatele şi idioatele prin Europa să arunce cu rahat, e chiar prea de tot.
P.S. -Era să uit: Eva Henger s-a străduit atăt de tare să respecte legile şi regulile încât în 2006 a fost condamnată la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru încălcare legii imigraţiei în Italia precum şi pentru

vineri, 16 noiembrie 2007

Agenţia Japoneză de Explorări Aerospaţiale (JAXA) a trimis de curând o sondă pe Lună.
Chiar dacă imagini de pe Lună s-au mai văzut, cele japoneze impresionează prin calitate.
Faceţi deci un salt în imensitatea spaţiului

marți, 13 noiembrie 2007

25 % dintre veteranii americani ce au luptat în războiul din dar şi în şi , duc viaţă de " boschetari " , uitaţi fiind de autorităţi.
Cu toate resursele economice şi legislative pe care le deţine, nu reuşeşte să-i protejeze pe cei care cândva i-au protejat interesele.
Şi atunci de ce să ne mai mirăm de bătaia de joc pe care România o oferă veteranilor săi ?

Într-o analiză a anului 2006 Institutul Naţional de Asigurare împotriva Accidentelor de Muncă din Italia revelează următoarele date:
-10.390 (zece mii treisutenouăzeci !!!) de români au fost răniţi la locul de muncă DIN ITALIA
- 33de români şi-au pierdut viaţa la locul de muncă DIN ITALIA
Aceste date însă , nu prea sunt publicate în presa italiană . Sunt publicate doar cele despre conaţionalilor noştri.

luni, 12 noiembrie 2007

Aud că un grup de cercetători au reuşit să cloneze celule de maimuţe adulte, obţinând zeci de embrioni.
Încă un pas spre clonarea umană.
Cred că e bucurie mare în rândurile admiratorilor lui , şi.

duminică, 11 noiembrie 2007

...

"6 miliarde de ...alţii " este un proiect început în 2003 ce îşi propune să creeze un portret al locuitorilor planetei şi al sentimentelor lor.
6 persoane, călătorind în jurul lumii realizează interviuri cu locuitori din orice colţ al lumii punând întrebări simple dar nu banale .
Dacă vreţi să ascultaţi oameni vorbind despre , , , , ,
,, etc, atunci click .
Veţi descoperi că şi cei care ne par diverşi ,ne sunt foarte asemănători .

sâmbătă, 10 noiembrie 2007


Pe site-ul Maps of War am găsit o interesantă animaţie Flash care arată evoluţia geografică a principalelor religii dea lungul secolelor.
Dacă sunteţi pregătiţi să trăiţi 5000 de ani de istorie religioasă în doar 90 de secunde, daţi click aici

Ţară,Ţară vrem ostaşi...

Zilele astea mi-au căzut ochii pe fotografiile preşedintelui Bush ,în vizită la americani aflaţi într-un centru de recuperare (dacă se mai poate recupera ceva )
Imagini înfricoşătoare, demonstrează pentru a miia oară că războiul nu este o partidă de
Probabil singurul care nu a înţeles chestia asta este Mister







Mai în glumă, mai în serios, ziarul britanic "Telegraph" face un sondaj printre citirorii săi, în legătură cu primele 100 persoane considerate genii în viaţă
Nu m-am mirat că nu am găsit nici un nume românesc pe listă. Dar chiar să-l găsesc pe la numărul 43 nu mă aşteptam.
Drept să spun , au nimerit-o mai bine cei de la revista pentru bărbaţi GQ Magazine care au făcut un serviciu fotografic cu nepoata teroristului nr.1
Acu stau şi mă-ntreb : dacă s-ar face un sondaj în România , ce surprize am avea ?
? ? ? ?

joi, 8 noiembrie 2007

Nu, nu vreau să vorbesc despre cele 10 porunci pe care trebuie să le respecte un bun creştin ci despre cele 10 porunci pe care trebuie să le respecte un bun mafiot.
Zilele trecute au fost arestaţi la Palermo doi dintre cei mai mari capi ai Mafiei.
Printre lucrurile unuia dintre ei s-a găsit şi un bilet pe care era era scris la maşină şi cu majuscule, codul de comportament al membrilor "familiei":
.....................................................................
1:Nu putem să ne prezentăm singuri unui membru de "familie" dacă nu este prezent un alt prieten să o facă.
.....................................................................
2:Nu putem să "privim" soţiile prietenilor noştri.
.......................................................................
3:Nu se leagă amiciţii cu "potera"
..........................................................................
4:Nu se frecventează crâşme şi cluburi
......................................................................
5:În orice moment trebuie să se ofere maximă disponibilitate pentr . Chiar şi când soţia trebuie să nască.
........................................................................
6:Se respectă în mod categoric întâlnirile
...........................................................................
7:Soţia trebuie respectată
......................................................................
8:Când suntem chemaţi ca să spunem ceva , trebuie să spunem adevărul .
.....................................................................
9:Nu putem să furăm banii altor membri ai "Familiei"sau a altor "familii".
...................................................................
10:Nu poate fi membru al organizaţiei cine are rude în rândul forţelor de ordine, cine are probleme de infidelitate conjugală sau cine nu respectă valorile morale.
...................................................................
Acu mă gândesc eu că dacă majoritatea românilor ar respecta legile de la punctele 2, 4, 6,7, şi 9, în România ar fi mai puţine probleme.

miercuri, 7 noiembrie 2007

Ce ai face dacă ai avea un 1milion de euro ? Dar 30 de miliarde ?

De ce această întrebare ? Pentru că se pare că românii nu ştiu ce să facă cu banii !
Ue a alocat României 30 de miliarde de euro "de cheltuială" . Bani care ar trebui investiţi până în 2013 în diverse domenii dar mai ales în infrastructură.
Iar România ce face ? Stă cu mâna-n ...buzunar. Adică nu reuşeşte să facă nişte proiecte valabile şi deci nu reuşeşte să cheltuie decât 11%din fondurile disponibile, riscând ca UE să "strângă şurubul "
Astfel , din 175 milioane pentru mediu s-au cheltuit (nu ştiu pe ce ) doar 57 milioane.
Pentru racordarea la apă şi canalizare s-a investit o sumă infimă comparativ cu suma acordată de 8,6 miliarde. Şi asta în condiţiile în care peste 50% din populaţia ţării nu are acces la sisteme de canalizare şi epurare a apelor menajere.
Păi cum să nu spună tot mai multă lume că România
este o ţară de ...

Procente

Aud că în Germania , după 18 ani de la căderea zidului Berlinului, 20% din populaţie ar dori ca zidul să fie reconstruit şi deci Germania să fie din nou împărţită.
Sunt curios, ce procent din populaţia României doreşte reîntoarcerea la comunism .

luni, 5 noiembrie 2007

Roata morii se-nvârteşte...


Fiecare dintre noi avem fixurile personale . Cei de la pooddwaddle s-au fixat pe ceasuri.
Şi au creat ceasuri mai mici, mai mari, ceasuri ce arată ora exactă din toate colţurile lumii, ceasuri care arată "cea mai exactă oră ", etc.
Cel mai interesant ceas însă mi se pare "Earth Clock" un ceas care în afară de oră şi dată mai arată informaţii despre :
populaţia mondială, creşterea populaţiei, malnutriţi, infectaţi de HIV,
bolnavi de cancer, temperatura globală, emisiile de CO2, specii extincte, păduri dispărute, suprafeţe re-împădurite, desertificare, petrol extras de sondele terestre , petrol extras de sondele oceanice, rezerve de petrol, timpul rămas până la epuizarea totală a rezervelor de petrol,
cantitatea de reziduuri nucleare produsă în lume ,cantitatea de gunoi produsă de SUA şi cantitatea de deşeuri reciclate de SUA.
Deşi se foloseşte de informaţii din mai multe surse, acest "orologiu " este la urma urmei doar o statistică dar asta nu mă împiedică să-l percep ca pe o clepsidră ce măsoară clipele de viaţă rămase bietei noastre Planete .
Iar acest fapt,trebuie să recunosc, îmi creează o stare apăsătoare de disconfort !

duminică, 4 noiembrie 2007

Nici o masă fără ...


După un studiu al Uniunii Mondiale pentru Conservarea Naturii (IUCN) , 40% dintre speciile de peşti din apele dulci ale Europei sunt pe cale de dispariţie. Şi asta tot din cauza poluării .
Acu zic eu că acest lucru va influenţa negativ şi relaţiile interumane. Mă gândesc mai ales la toţi copiii care nu vor avea ocazia unor clipe plăcute pe malul râului în compania părintelui, sau bunicului sau chiar a altor copii pescari.
( informaţie şi foto : site IUCN )

?


E foarte cunoscut faptul că diversele reviste ce prezintă frumuseţi feminine, se folosesc de experţi în Photoshop şi alte programe pentru a remodela sau elimina imperfecţiunile protagonistelor.
De acum ne-am învăţat să ni se ofere falsuri în toate domeniile numai că de data asta
"a făcut-o groasă ".
Programatorii revistei au prelucrat atăt de mult imaginea încăt au lăsat săraca fată fără buric.
Sper că nu ni se pregătesc şi alte surprize gen: femeia cu 4 sâni

Banii "vorbeşte" !


Dacă o femeie face sex pentru 25 de dollari, se numeşte curvă .
Dacă o femeie face sex pentru 250.000 de dollari se numeşte Pamela Anderson.
Povestea e cam aşa: cunoscuta divă a pierdut la poker frumuşica sumă de 250.000 dollari. Învingătorul i-a propus un schimb "în natură " : ştergerea datoriei pentru o noapte de sex.
Pamela nu a stat prea mult pe gânduri şi a acceptat oferta.
De fapt povestea este reală şi a fost confirmată de însăşi Anderson în show-ul tv
"The Ellen DeGeneres Show"
Acu zic eu că $250.000 e o sumă colosală pentru o "păsărică" .Da poate Pamela o are "poleită", ce ştiu eu !

Mare-i grădina ...

Aud că în America, un senator din statul Nebraska, Ernie Chambers, a dat în judecată pe nimeni altul decât Tatăl Ceresc.
Senatorul susţine că Omniprezentul se face vinovat de un număr infinit de morţi, calamităţi naturale, dezastre, etc.
Şi eu care credeam că doar în sistemul politic românesc se pot auzi aşa mari idioţenii !

sâmbătă, 3 noiembrie 2007

Ce-o fi oare, ce-o fi oare ? ?


Google Sightseeing propune următoarea fotografie preluată de pe site-ul grupului
Romanian UFOnetwork
Fotografia reproduce un obiect misterios "surprins" prin înprejurimile Timişoarei.
Interesantă fotografie şi interesant site

faimoase


Printre cele mai interesante mistere ale umanităţii se numără conspiraţiile.
De multe ori, pe baza celor ştiute sau mai bine zis auzite, avem tendinţa să atribuim desfăşurarea sau producerea diverselor evenimente , unor grupări secrete de persoane.
Revista "Wired" are o colecţie cu cele mai cunoscute conspiraţii :
--Guvernul SUA în spatele atentatelor din 11 septembrie : această teză susţine prin diverse studii şi documente că nu este mâna Al Qaeda în prăbuşirea Twin Tower ci a Casei Albe sau a unui lobby ebraic.Teoria este susţinută şi de documentariul "Loose Change ( click dacă vreţi să vedeţi filmul ) care afirmă că nu s-a găsit carcasa avionului izbit în clădirea Pentagonului dar şi că un Boeing 757 nu poate fi pulverizat de explozia carburantului.
--Prinţesa Diana a fost ucisă : vocile care susţin această idee au început să susure imediat după tragicul accident din tunelul Alma, Paris ,31 august 1997. Se presupune că Diana a fost ucisă de serviciile secrete ale Casei Regale pentru încercarea sa de a se căsători în secret cu amantul musulman .Optimiştii susţin că de fapt totul este o înscenare ce permite celor doi îndrăgostiţi să dispară de sub "luminile reflectoarelor ". Interesant site-ul tatălui lui Dodi, Mohammed al Fayed
--Evreii controlează tot Pământul : lumea este controlată de evrei şi deci s-a dus la bun sfârşit proiectul din "Protocolul Părinţilor Sionului", operă care descrie un ipotetic plan al evreilor de încercare de dominaţie mondială .Această teorie este susţinută şi de faptul că nici un evreu nu a fost ucis în prăbuşirea Turnurilor Gemene.
--Paul McCartney este mort : după teoria conspiraţiei , cântăreţul ar fi mort încă din 1969 şi înlocuit de o sosie. Susţinătorii aduc diverse indicii din textele cântecelor
--Primul pas al omului pe Lună e un fals: susţinătorii ideii cred că misiunea spaţială Apollo a fost de fapt înregistrată într-un studio cinematografic după scenografia scriitorului SF Arthur Clarke
--Sida a fost creată în laborator: o teorie după care virusul HIV a fost creat în mod voit de către oameni de ştiinţă americani sau ruşi,plătiţi de armată sau CIA pentru a găsi o metodă de exterminare a homosexualilor sau a minorităţilor etnice.
--Hollywood este de religie Scientology

Iată câţiva dintre reprezentanţii "de seamă " ai acestei noi religii: Tom Cruise, John Travolta, fiul lui Placido Domingo, Jennifer Aspen, Priscilla Presley şi Lisa Marie Presley, Kelly Preston ,
Jerry Seinfeld.
--Pământul este controlat de extratereştri : un fost reporter de la BBC ,David Icke , împreună cu susţinătorii săi , împrăştie prin lume ideea că suntem dominaţi de o rasă aliană ce reuşeşte să ia forme umane. Din rîndul marţienilor care ne controlează ar face parte şi George W. Bush şi familia regală britanică .
--Pământul este controlat de Iluminaţi : adică de diverse secte cabalistice gen masoneria, Rosa Croce, sau secta iluminaţilor.
......................................................................................................................................................................
Încep să cred că la această listă se mai poate adăuga o conspiraţie mondială : cea care încearcă să denigreze numele României punând semnul egal între Român şi rrom !!!
(informaţii şi foto : site-ul revistei Wired )

România !!! Încotro ?

Ştirile despre crimele comise de români sunt atât de numeroase încât, de multe ori mă întreb care or fi cauzele care au dus la " animalizarea " acestui popor.
Să fie vina comunismului, sărăciei şi lipsei de cultură ? Să fie vina mass-mediei care ne înconjoară zilnic de imagini cu şi despre sex sau cu filme americane ce prezintă romanţat viaţa infractorilor ? Să fie vina sutelor de ani petrecute de poporul român sub diverse ocupaţii ?
Sau este doar vina constituţiei genetice a românilor prin venele cârora curge şi sânge de "barbar" ?
Trăgând cu ochiul în dreapta şi în stânga am făcut o listă cu cele mai grave infracţiuni şi crime comise de cetăţeni români pe teritoriul Italiei , de la începutul anului 2007 :
--7 februarie:în pădurile de pe lângă Roccavivi (reg.Aquila ) este găsit corpul unui pensionat de 61 de ani, ucis cu lovituri de baston -------Sunt arestaţi doi români, o femeie pe care pensionatul o plătea pentru raporturi sexuale şi soţul acesteia.
.....................................................................................
--7 martie :la Roma un homosexual de 64 de ani este găsit mort în casă ,ucis cu 5 lovituri de cuţit de către un tânăr român de 23 ani
..................................................................................
--14 martie: în localitatea Cassele dAsollo ( pe lângă Treviso), doi români răpesc o studentă de 25 de ani pentru a cărei eliberare cer o recompensă de 50.000 euro
...................................................................................
--10 aprilie: într-o staţie de metrou din Milano, un român îşi ucide fosta soţie cu diverse lovituri de cuţit la gât
...................................................................................
--26 aprilie:după o ceartă pentru motive banale, Doina Matei, tânără prostituată româncă, ucide cu o lovitură de umbrelă în ochi pe italianca Vanessa Russo.
.................................................................................
-- 2 mai:într-o casă din Mendicino (reg. Cosenza) sunt găsite cadavrele a doi bătrâni, soţ şi soţie, ucişi cu lovituri de topor în cap. Vinovatul , un român , soţul îngrijitoarei bătrânilor.
....................................................................................
--29 mai: în apartamentul său din SantAngelo di Santa Maria di Sala (Veneţia) este găsită moartă , cu beregata tăiată , o bătrână de 67 de ani. Vinovată --Delia Croitoru de 37 de ani. Bătrâna a fost ucisă pentru că "s-a băgat" în relaţia dintre fiul său şi românca ucigaşă.
....................................................................................
--23 iulie:la Roma, trei români ucid cu lovituri de ciocan un alt tânăr român în vârstă de 23 de ani. Criminalii ascund cadavrul şi apoi cer recompensă mamei victimei, simulând un sechestru de persoană.
....................................................................................
--8 august: în gara din Rimini,Dimitru David, loveşte cu cuţitul propria soţie şi fiica de 17 ani. Biata copilă moare imediat la spital.
....................................................................................
--17 august: La Roma, pe pista pentru biciclete de lângă hipodromul Tor di Valle, doi tineri români atacă şi tâlhăresc un bătrân de 60 de ani. Cei doi agresori, dintre care unul are doar 15 ani, lovesc victima de nenumărate ori cu un par. În urma loviturilor primite, bătrânul moare după o îndelungă agonie.
.................................................................................
--21 august: La Roma, în plină stradă, trei români îl tâlhăresc pe regizorul Giuseppe Tornatore
.................................................................................
--28 august : în pădurile din Morterone (reg. Lecco) sunt găsite în saci pentru gunoi , corpurile a două tinere prostituate românce. Una de 17 şi una de 19 ani. Se crede că au fost torturate şi ucise chiar de "peştii" lor
.....................................................................................
--26 septembrie. la Roma, într-un pasaj subteran al gării Nomentana,un român este ucis şi alţi doi răniţi, cu arme de foc. Victima a fost mai întâi obligată să îngenuncheze şi apoi împuşcată în cap.Se tratează ,cel mai probabil de o reglare de conturi între diverse organizaţii criminale române
..................................................................................
--31 octombrie:despre crima ţiganului de naţionalitate română Nicolae Romulus Mailat, vuieşte presa internaţională şi de aceea nu este nevoie să intru în amănunte. Cred totuşi că această crimă va semna un nou capitol în "cartea " relaţiilor românilor cu restul lumii.
...................................................................................
Încep să-i înţeleg tot mai bine pe italieni.
Încep să nu-i mai înţeleg pe români !

vineri, 2 noiembrie 2007


Eşuată încercarea urmaşilor scriitorului Edgar Rice Burroughs de a breveta urletul lui .
Româniafilm ar trebui să încerce să breveteze stilul de mâncat seminţe a lui Mărgelatu.
(informaţie şi foto timesonline)

miercuri, 31 octombrie 2007

Şi-înc-o dată măi flăcăi !!!


Şirul violenţelor înfăptuite de cetăţeni români pe alte meleaguri nu se opreşte.
La , un conaţional de-al nost a violat şi ucis cu cruzime o italiancă de 47 de ani.
În ritmul ăsta , cred că în curând va elimina din răndurile sale
foto

Cum e turcul ,şi pistolul !


Un cetăţean turc a fost arestat şi interogat timp de două ore la Ankara pentru insulte aduse identităţii naţionale.Pentru simplul motiv că şi-a îmbrăcat câinele cu un tricou inscripţionat "Turk".
Mă găndesc că dacă turcul îi dădea cîinelui şi o pereche de şalvari, nu scăpa de
(info şi foto 'Turkish Daily News', )

luni, 29 octombrie 2007

Site-uri

Am găsit în "The Observer", ziar on -line o clasificare a site-urilor care au schimbat lumea web.
Nu ştiu cât de calificată este această fiţuică electronică dar clasamentul mi se pare interesant:
1-eBay cu 168 milioane users este cea mai mare casă de licitaţii
2- Wikipedia -creată în 2001, enciclopedia on-line este printre cele mai vizitate site-uri
3- Napster închis pentru că permitea încălcarea drepturilor de autor
4- Youtube cu miile de video pe care le ospitează, a devenit în doar doi ani unul dintre cele mai vizitate site-uri. Se spune că a fost creat de Chad Hurley şi Steve Chen într-un garaj
5- Blogger.com- primul serviciu care permitea publicarea de "jurnale" on-line a schimbat modul de a transmite informaţii

Legea e lege ?

Ghiciţi care este statul unde este posibil ca un minor să fie condamnat la 10 ani de puşcărie pentru că "girlfriend-a" tot minoră i-a făcut un blowjob ?
Răspunsul corect e : statul american Georgia . Cu condiţia ca băiatul să fie negru

Pace

Săptămânalul englez "Economist" a realizat, ţinând cont de diverşi indicatori, o statistică a nivelului de pacifism al diferitelor ţări.
Iată "premianţii": Primul loc-- Norvegia
Locul doi --Noua Zeelandă
Locul trei-- Danemarca
Iată "codaşii" Locul 119 --Israel
Locul 120--Sudan
Locul 121--Irak
România este pe locul 26.
O fi bine ? O fi rău ?

sâmbătă, 27 octombrie 2007

Quo vadis ?

Iată nişte date înfiorătoare strânse de Comisia Ambientală a ONU:
-populaţia mondială a crescut cu 34%
-în fiecare an se pierd peste 70.000 km pătraţi de pădure (aproape căt suprafaţa Austriei)
-în fiecare an peste 70.000 de persoane îşi pierd viaţa în dezastre naturale
- peste 3 milioane de persoane au murit din cauza maladiilor legate de apă
- zece milioane de copii cu vârstă sub 10 ani mor în fiecare an din cauze legate sărăciei
- producţia agricolă a terenurilor a scăzut cu 39% faţă de anii 80
- 60% din principalele fluvii ale planetei au fost blocate sau deviate
NU ne rămâne decăt să emigrăm...... pe Marte !

Ce mâncăm ?


Astăzi a murit la Los Angeles, sciitoarea Judy Mazel, autoarea unor bestseller-uri internaţionale cu subiecte de dietologie. Dintre acestea, un mare succes au avut "Dieta la Beverly Hills" şi "Noua dietă la Beverly Hills", cărţi în care se descriu diverse metode de dezintoxicare a organismului.
Totuşi, scriitoarea americană a murit la vărsta de 63 de ani din cauza unor probleme ale sistemului circulator.
Asta mă face să am mari dubii asupra eficienţei dietelor de dezintoxicare. Mai ales că am cunoscut persoane care au "bătut" 80-90 de ani chiar dacă fumau "tiutun" fără filtru şi nu respectau nici o dietă alimentară.

vineri, 26 octombrie 2007

Atenţie !


85% dintre victimele fulgerelor sunt bărbaţi.
Să fie din cauză că Planeta Gaia este de gen feminin ?

100% Natural

Sucurile de fructe care au pe ambalaj scrierea "100% Natural "chiar dacă doar 20% este extras de fructe nu-şi fac publicitate falsă. Restul de 80% este apă. Şi ce apa nu e Naturală ?

Păpuşoiul din plastic

Comisia Europeană a aprobat în mod definitiv comercializarea hibridului de porumb modificat genetic numit Herculex RW. Pe lângă acesta s-au mai "legalizat" şi alte alimente biotech cum ar fi un hibrid de sfeclă de zahăr şi alţi doi hibrizi de porumb
Îmi imaginez că nu vom deveni ca Hercule atunci când pe mesele noastre vor ajunge "modificatele"
Sper însă că nu ne vom transforma nici în Gollum

joi, 25 octombrie 2007

Terra !


Natural History Museum din Londra organizează cel mai important concurs de fotografie naturalistică intitulat "Shell Wildlife Photographer.
La concurs au participat peste 30.000 fotografii din întreaga lume.
Cele mai frumoase imagini participante la concurs pot fi admirate pe site-ul www.nhm.ac.uk de unde am preluat şi eu aceste interesante exemple.
De fiecare dată când văd astfel de imagini îmi amintesc că datorită oamenilor va fi tot mai greu să se găsească "subiectele" de fotografiat.

Optimism

Aud că cercetători de la o universitate de pe la New York au descoperit centrii nervoşi responsabili cu optimismul uman.
Mă aştept acum să aud că cercetători de la facultatea de medicină din Bucureşti au descoperit centrii pesimismului uman.
Că doar slavă Domnului, au pe cine să experimenteze.

miercuri, 24 octombrie 2007

Big Brother

În Franţa s-a aprobat testul ADN obligatoriu pentru emigranţii care cer permis de reîntregire a familiei.
Omenirea a mai făcut un pas înspre controlul global absolut !

marți, 23 octombrie 2007

America

China e supărată pe America.
Turcia e supărată pe America.
România e supărată pe America ?

Uite-l! Nu-i !

Cu ceva clipe în urmă credeam, ca şi multe alte persoane că Marele Zid Chinezesc este singura operă umană vizibilă cu ochiul liber chiar şi de pe Lună.
Acu aflu că de fapt, deşi lung de 6400 kilometri, acest zid este aproape invizibil din spaţiu, datorită culorii materialelor din care este făcut, asemănătoare culorii terenurilor înconjurătoare.
Ba din contră, sunt mai vizibile opere umane mai mărunte, gen autostrăzi prin deşert, datorită contrastului creat.
După această nouă teorie, ar trebui să fie vizibile din spaţiu şi străzile din România. Că doar sunt într-un puternic contrast cu străzile din restul Europei

Publicitate

Aflu că doar un sfert din preţul hainelor " de marcă " reprezintă costurile de producţie.
Despre restul de 3/4 din preţ, am unele bănuieli.
De aceea mă întreb de ce ne lăsăm atât de uşor "seduşi " de câteva simboluri, cusute "cu aţa albă"?

luni, 22 octombrie 2007

Copilaşul,bată-l vina

Revista "Geophysical Research Letters" ne informează că datorită curentului oceanic "El Niño" (în traducere--"copilaşul") se observă o încetinire a vitezei de rotaţie a pământului cu o milisecundă pe zi . Ca urmare zilele tind să fie mai lungi.
De aceea unii au impresia că zilele de muncă nu se mai termină ...

sâmbătă, 20 octombrie 2007

Harry Potter

E ştiut faptul că homosexualitatea este omniprezentă în societatea umană şi este deja privită de mulţi ca o normalitate.
Homosexualitatea îşi face drum acum şi într-o lume în care ne-am fi aşteptat mai puţin să o găsim : Lumea poveştilor.
Creatoarea personajului Harry Potter dezvăluie că Albus Dumpledore, directorul şcolii de magie Hogvarts, este gay.
Am impresia că anumite persoane au mari interese în a-i învăţa pe oameni, încă de mici să vadă anormalitatea ca pe ceva normal. Şi invers.

vineri, 19 octombrie 2007

Alba-Neagra

Deţinător de premiu nobel, geneticianul James Watson afirmă că persoanele de culoare sunt mai puţin inteligente decât persoanele albe.
Cu această declaraţie şi-a aprins singur paie-n cap şi după două zile retrage cele spuse şi cere scuze.
Sunt curios să aflu dacă declaraţia sa făcea referire strict la persoanele negre-negre sau şi la mulatri, ciocolatii, tuciurii,etc

joi, 18 octombrie 2007

Războiul stelelor

George Lucas, creatorul trilogiilor Star Wars are de gând să producă un serial televiziv cu acelaşi subiect purtător de succes adică saga intergalactică.
Noutatea este că vor lipsi de sub reflectoare personaje clasice precum Luke Skywalker şi Darth Vader .
Sper doar că această minunată poveste să nu se transforme în "Telenovela stelelor"

Big Brother

Tot mai des avem semnale că o entitate superioară ne spionează. Nu mă refer la "Doamne-Doamne " ci la Echelon
Echelon este un Network de supraveghere Globală sau mai bine spus o reţea de spionaj pusă la punct de SUA, Anglia, Australia , Canada şi Noua Zeelandă.
Echelon reuşeşte să intercepteze toate convorbirile, fax-urile, telex-urile şi e-mail-urile din întreaga lume.
Aud că la Suceava, un poliţist şi-a pus folii întunecate pe geamurile maşinii ca să ascundă aparatul radar.
Nu ştiu dacă să râd sau să plâng !

miercuri, 17 octombrie 2007

Coca-cola


Coca-cola anunţă că are un beneficiu net de 1,65 miliarde dollari în acest an.
Păi cred că m-aş îmbogăţi şi eu dacă aş reuşi să vănd apă îndulcită şi colorată
Se spune că în compoziţia sa, cunoscuta băutură are niscaiva ingrediente misterioase.
Eu zic că este doar o vrăjeală publicitară.

Păduri

Robin Hood , fiind băiet pădurea Sherwood cutreiera. De aceea probabil că englezii vor fi foarte supăraţi acum că această veche pădure este pe cale de dispariţie ( din diverse cauze, inclusă cea umană).
Nu înţeleg de ce românii ,care sunt totuşi foarte legaţi de eroii proprii, nu fac nimic pentru a salva pădurile lui Pintea, Baba Novac , Popa Şapcă şi altor haiduci.

marți, 16 octombrie 2007

Piraţii secolului XXI


Într-un raport al Biroului Maritim Internaţional din Londra se spune că pe coastele Nigeriei şi Somaliei ,atacurile piratereşti au ajuns la numărul 200.
Acuma zic eu că şi românii îs mari cinefili şi admiratori ai vajnicului căpitan Jack Sparrow,
dar parcă n-aş prea crede că se vor apuca de aventuri în jurul Insulei Şerpilor

Trai neneacă

Petrolul şi aurul au înregistrat zilele acestea preţuri record. Petrolul a ajuns la 88 dollari barilul iar aurul 766,6 dollari uncia ( adică vreo 17,36 euro gramul).
Dar românilor nici că le pasă. Că doar vorba aia: primarii ne fac pistele pentru biciclete iar unii conaţionali mai tuciurii "ne fac" cu podoabe de alamă.

WWW.Cuba Punct

Aflu că în Cuba localnicii trebuie să se "transforme" în turişti străini ca să aibă acces la Internet necontrolat. Pentru o oră de Web liber cubanezii trebuie să plătească vreo 6 dollari (adică salariul pe vreo 10 zile) şi trebuie să se strecoare cumva în sălile diverselor hoteluri de lux.
Conexiunile particulare la Internet nu prea sunt văzute cu ochi buni de guvern iar cele din oficiile poştale sunt văzute
" cu ochi prea buni".
M-a impresionat blog-ul "havanascity.blogspot.com/" (din care am ales şi fotografia de mai sus) pentru felul în care reuşeşte cu ajutorul imaginilor să prezinte degradarea în care zac diverse "comori" arhitectonice ale Havanei.
Ideea este că dacă ar mai fi trăit Ceauşescu ,cam aceeaşi soartă iar fi pândit şi pe blog-erii şi "internetienii" români.
De aceea cred că iubitorii şi nostalgicii de "trecute glorii" trebuie să mai adauge o lozincă în repertoriu:
...........................INTERNET ? - NIET!!!.................................

luni, 15 octombrie 2007

Macabru

Săptămânalul englez New Scientist a publicat zilele astea un catalog al morţii. (http://www.newscientist.com/article/mg19626252.800)
Mai bine spus o catalogare a diverselor stări de spirit (şi de fizic ) în cazul diverselor tipuri de moarte.
Se descrie cu lux de amănunte ceea ce se simte în cazuri de înec, electrocutare, atac de cord, spânzurare, injecţie letală, decapitare.
Cred că realizatorii articolului ar fi găsit în România un subiect interesant : Ce simt unii când mor de grija altora ?

duminică, 14 octombrie 2007

Plante


Peste 10% din genomul uman se regăseşte şi într-o algă care , deşi are "venerabila" vârstă de 2 miliarde de ani , a fost descoperită doar de curând.
Iată că zicerile "creier de legumă" sau " găndeşte ca o plantă de acvariu" , referitoare la unii dintre semenii noştri au acum şi "acoperire" ştiinţifică.

miercuri, 10 octombrie 2007

Sacrificii

Am auzit că diverse tinere studente de la universitate Cambridge din Londra se prostituează pentru a-şi putea plăti studiile.
Am mai auzit şi că diverse studente de la universităţile din România "plătesc" notele la examene direct în natură.
După legile economiei de piaţă, metoda româncelor pare mai bună: se elimină intermediarii.

Calendar 2008

Este o modă ca toată lumea să-şi facă propriul calendar.
Pănă şi Papa şi-a făcut.
Dacă şi ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor ar decide într-o bună zi să aibă calendarul său , ar trebui să-l intituleze: " O informaţie pe zi".

marți, 9 octombrie 2007

Premii

Premiul Nobel pentru fizică în 2007 a fost decernat unui cercetător francez şi unuia german pentru revoluţionarea tehnologiilor de înmagazinare a informaţiilor pe hard disk.
Cunosc nişte "fiziciene" românce care merită Premiul Nobel
Şi tot pentru "descoperiri" în domeniul hard-ului

Revoluţie

9 octombrie, acu 40 de ani , fu executat unul dintre ultimii eroi reali ai omenirii.
Diversele eşecuri ale ideologiei comuniste mă face să simt aversiune faţă de "roşu" politic.
Şi totuşi , nu pot decăt să admir un bărbat care luptă şi-şi sacrifică viaţa pentru o cauză , pentru un ideal , pentru un crez.
Hasta siempre Comandante !

luni, 8 octombrie 2007

Om sărac,om bogat

Într-un articol mai vechi al săptămănalului „Capital” se poate vedea top-ul celor mai bogaţi 300 români. Patrimoniul acestora pus la grămadă înseamnă 22miliarde dollari adică peste 18% din Produsul Intern Brut.

Dacă legea echilibrului universal încă funcţionează înseamnă că poporenii sunt mai săraci cu 22 miliarde dolari

Yellow submarine


Nu trebuie să fii spion ca să descoperi secrete militare. Ghiciti ce se vede cu Google Earth în punctul cu coordonatele : 38°49'4".40N e 121°29'41".21E ?
Nu, nu este o balenă şi nici monstrul din Loch Ness ci un "mic" submarin lansator de rachete chinezesc.
Oricum nu s-au văzut pănă acum submarine românesti. Asta înseamnă că sunt bine camuflate?